Descriere
Pentru ca tu să îți aduci aminte întotdeauna de toate momentele frumoase petrecute alături de cei dragi, am creat Memory Stem, un complex cu Alga AFA, Ashwagandha (Ginseng Siberian), Ganoderma, Spirulina și Chlorella.
Memoria este un proces destul de complex, care este afectat de mai mulți factori precum: emoții, schimbări psihologice, educație sau experiența de viață în general. Tocmai datorită acestor componente problematica privind vârsta și pierderea memoriei reprezintă încă un mister pentru cercetători. Pentru a-ți păstra memoria la un nivel cât mai înalt, fă exerciții regulate de memorie care stimulează concentrarea. Exercițiile fizice și socializarea te ajută să îți menții sănătatea cerebrală, dar și verificarea tensiunii în mod regulat.
Contribuie la:
- menținerea capacității de concentrare și memorare și la conservarea funcției cognitive odată cu înaintarea în vârstă
- susținerea circulatiei sangvine la nivel cerebral si periferic, atenuând senzațiile de ”țiuit în urechi”, amețeli și de ”mâini și picioare reci”
- instaurarea stării de bine prin protejarea organismului față de stres, neutralizarea efectelor radicalilor liberi, întârziind procesele de îmbătrânire celulară
- fortifierea sistemului imunitar
- îmbunătățirea circulației sangvine
- protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ
- menținerea funcționării normale a organismului prin favorizarea procesului de regenerare și diferențiere celulară
- menținerea metabolismului celular normal și a sănătății celulelor nervoase
- fortifierea sistemului nervos
- menținerea vederii normale
- eficientizarea randamentului intelectual
- are proprietăți antioxidante și revitalizante
- este un bun imuno-stimulator și imuno-modulator
Alga AFA este cel mai puternic stimulator vegetal de Celule Stem. Celulele Stem sunt celulele care se transformă într-o mare diversitate de celule diferențiate precum: celule nervoase, osoase, hepatice. Astfel, celulele organismului se reînnoiesc, se repară și se refac acele țesuturi afectate sau distruse. Atunci când un organ este supus unui proces care necesită reinnoire, cum ar fi o afecțiune, un accident sau procesul natural de îmbâtrânire, din măduva osoasă se eliberează Celulele Stem necesare vindecării. Celulele Stem eliberate migrează la organul afectat unde se proliferează și se diferențiază în celulele ale acelui organ, sprijinind procesul natural de reinnoire, refacere și regenerare celulară.
Adjuvant în:
- pierderea concentrării și memoriei
- slăbirea vederii
- circulație sangvină deficitară
- oboseală
Memory Stem înglobează componente 100% naturale din extracte standardizate care ajută la mărirea capacității de concentrare, la îmbunătățirea atenției și nu în ultimul rând la creșterea capacității de memorare. Este o sursă de energie și forță care te ajută să treci peste perioadele stresante de la munca și de acasă.
Ashwagandha este o plantă medicinală ayurvedică ce ajută la atenuarea dificultății de concentrare și la ameliorarea lipsei de energie. Studiile medicale au relevat faptul că ashwagandha ajută la combaterea stresului, îmbunătățește capacitatea de învățare, memorare și atenție. Totodată, susține sănătatea creierului, conținând antioxidanți puternici ce distrug radicalii liberi ce cauzează îmbătrânirea.
Ganoderma este o plantă folosită frecvent în medicina naturistă, datorită efectelor antioxidante, anticancerigene, de modulare a sistemului imunitar, fiind capabilă să reducă activitatea sistemului imunitar când acesta este suprasolicitat dar și să readucă vigoarea atunci când sistemul imunitar este slăbit.
Produsele pe bază de Ginseng au acțiuni imunostimulatoare și au fost asociate ca remediu în fenomenele de îmbătrânire. S-a constatat influența pozitivă a Ginsengului prin întârzierea procesului de îmbătrânire a celulelor neuronale, caracteristic la vârsta înaintată.
Spirulina și Chlorella ajută la desfășurarea normală a proceselor cognitive care țin de memorie și ajută la gestionarea normală a stresului psihologic.
Produs notificat de ServiciulNațional pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului. Notificare nr. 6622/30.03.2012.
compozitie
Compoziție per 1 capsulă:
Ashwagandha (Withania somnifera) extract 4:1 | 87,5 mg |
Ganoderma (Ganoderma lucidum) extract 6:1 | 87,5 mg |
Alga AFA (Aphanizomenon flosaquae) organică, din lacul Klamath, SUA | 87,5 mg |
Ginkgo Biloba (Ginkgo Biloba) extract 50:1 cu 24% ginkgoflavonoide şi 6% ginkgolide | 26,25 mg | Ginseng Siberian (Eleutheroccocus senticosus) extract standardizat cu 0,8% eleutherozide | 26,25 mg |
Chlorella (Chlorella pyrenoidosa) standardizată cu minim 50% proteine | 37,5 mg |
Spirulină (Spirulina maxima) standardizată cu minim 60% proteine | 17,5 mg |
Administrare
Administrare adulți | 1 capsulă | de 3 ori pe zi |
Administrare copii | 1 capsulă | de 2 ori pe zi |
Această recomandare este una generală, pentru afecțiuni acute sau foarte grave puteți mări doza.
Pentru recomandări personalizate vă punem la dispoziție specialistul nostru în fitoterapie:
Program de lucru specialist:
Luni- vineri: 9.30-12.30 13.00-16.00
0372.91.88.88
specialist@herbagetica.ro
Precauţii : A se administra cu prudenţă femeilor însărcinate sau care alăptează.
Contraindicații:Nu se cunosc
Păreri
- Simona:
-
Rating - Dorin:
-
Rating - Lucretia:
-
Rating