Un măr pe zi ţine doctorul departe. Proverb pe atât de vechi, pe atât de adevărat. Şi sănătos. Dar despre vitamine ce se spune? Există multe mituri despre vitamine, mai mult sau mai puţin adevărate. Sunteţi interesaţi să vedeţi ce mituri există despre vitamine?

1. Vitaminele îngraşă

Acestă afirmaţie este des întâlnită, iar multe persoane se feresc de vitamine tocmai din acest motiv, cu atât mai mult doamnele şi domnişoarele ce ţin cure de slăbire. Pentru a îngrăşa, o vitamină trebuie să conţină energie pe care să o elibereze în momentul în care a ajuns în organism. Energie au nutrienţi precum: carbohidraţii, lipidele şi proteinele, pe când vitaminele sunt biocatalizatori esenţiali pentru om ce nu conţin energie, astfel fiind imposibil să îngraşe. De unde s-a născut acest mit? Este foarte important ce tip de vitamine consumaţi: organice sau de sinteză. Cele organice conţin doar extracte naturale, standardizate, în timp ce vitaminele de sinteză sunt produse din componenţi de natură chimică.

2. Vitaminele se administrează doar concomitent cu tratamentul antibiotic

Nu vi s-a întâmplat ca atunci când eraţi răciţi si luaţi mediamente să vi se dea şi vitamine? V-aţi gândit care era rolul vitaminelor? Acestea compensau ceea ce se pierdea prin distrugerea florei intestinale de către tratamentul antibiotic. Între timp, s-a dovedit că flora intestinală nu are un rol foarte mare în aprovizionarea omului cu vitamine. Doar un tratament pe termen lung cu antibiotice ajunge să o inactiveze.

3. Dacă doriţi să slăbiţi, înlocuiţi mâncarea cu vitamine

Niciun supliment nu va compensa nutrienții, vitaminele și mineralele obținute din mâncare. Ba mai mult, capsulele  sunt mici și nu vor avea niciun efect asupra senzației de foame. Cea mai bună cură este cea în care se practică sportul, nu se neglijează mesele principale ale zilei, iar vitaminele organice vin în completare pentru un organism sănătos.

Alege mereu sănătatea, este cea mai de preţ! Iar atunci când consumaţi vitamine, alegeţi-le doar pe cele organice!