Alex și Bogdan, cei doi sportivi curajoși și ambițioși, s-au întors cu bine din expediția lor din Caucaz. După câteva zile de odihnă, băieții ne-au făcut și nouă o vizită să ne împartă, personal de data aceasta, impresii, fotografii din expediția lor.

Un lucru este cert. Trebuie să trăieși o asemenea experiență ca să poți înțelege pe deplin fericirea, satisfacția și împlinirea ce se citea în ochii celor doi sportivi.

Despre etapele parcurse:pirut

– după ce au ajuns la hotel s-au odihnit câteva ore, după care au făcut prima etapă de aclimatizare: au urcat până la altitudinea de 3.600 metri- la Cheget

-s-au întors, au petrecut la hotel prima noapte, iar a doua zi s-au îndreptat către Azau, au luat telecabina până la 3.400 metri altitudine, iar mai apoi pe jos, la pas

– au dormit în refugiul numit La Butoaie (3.800 m), apoi au continuat aclimatizarea până la Pirut

– către vârful Elbrus, cel pe care și-au dorit să-l cucerească, au pornit la 1 noaptea, deaorece totul era înghețat și se putea merge mai bine. Drumul a durat aproximativ 11 ore, au avut parte de un frig năprasnic (-20 grade) în prima parte a drumului după care de un viscol puternic. Toate aceste intemperii nu i-au descurajat să ajungă în vârf.elbrus

Cât despre parteneriatul cu Herbagetica, Alex și Bogdan au fost foarte mulțuimiți de produsele, dorind în continuare să le utilizeze, fiind interesați și de alte game și produse ce li s-ar potrivi.

Legat de planurile pentru viitorul apropiat, vara aceasta, cei doi sportivi vor să urce din nou pe Vârful Moldoveanu și nu numai!! Weekend-urile vor fi dedicate cățărărilor, cât și maratoanelor, în cazul lui Alex. Ce va fi cu totul special la urcarea pe Vârful Moldoveanu este că cei doi nu vor fi singuri. Fetița lui Bogdan va fi și ea prezentă, astfel fiind de mică învățată cu drumețiile, muntele, cu un stil de viață sănătos.

Băieții nu se opresc aici. Pentru anul viitor au în plan cucerirea unui alt vârf, unul dintre cele trei: Ararat (5.200 m), Mont Blanc (4.810m) sau Damavand (5.700 m).

Dacă până acum nu erați convinși să faceți o drumeție de o zi, de un week-end, sperăm ca pozele să vorbească de la sine și să vă convingă!!!

La cât mai multe drumeții și vârfuri cucerite!!!!

P1070468