Cum să eviți infecțiile urinare în vacanță
Infecțiile urinare sunt poate printre cele mai dureroase și incomode afecțiuni, dar cu siguranță se pot evita prin mici schimbări ale stilului de viață și ale dietei. O infecție urinară apare atunci când bacteriile ajung în uretră și apoi în vezică. Mai mult acestea se întâlnesc cel mai des în cazul femeilor, iar frecvența lor crește pe timpul verii.
Factori de risc pentru apariția infecțiilor urinare în vacanță:
Dacă ești femeie și ai avut cel puțin o infecție urinară de-a lungul vieții atunci cu siguranță nu îți dorești una în plină vacanță. Dar, șansele de a avea o infecție urinară vara sunt mult mai mari și iată de ce:
- Călătoritul. Când călătorești spre destinația ta de vacanță, mai ales dacă mergi cu mașina sau cu autobuzul, vei avea tendința de a amâna mersul la toaletă. Prin urmare, urina rămâne mai mult timp în vezică favorizând dezvoltarea bacteriilor.
- Igiena precară din toalete. Dacă totuși faci popasuri pe drum, șansele sunt ca toaletele publice să nu aibă o igienă corespunzătoare, existând riscul de a contracta bacterii.
- Prea puține lichide. Este clar că vară avem nevoie de mai multă apă datorită temperaturilor ridicate. Hidratarea corectă favorizează și eliminarea acidului uric din corp și o dată cu el și agenții patogeni care pot cauza infecții urinare.
- Un sistem imunitar slăbit. Datorită stresului de a călători și a oboselii, sistemul imunitar devine mult mai vulnerabil în fața virusurilor și bacteriilor.
- Înotul în piscină. Umezeala crează un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Din acest motiv piscinele prezintă poate cel mai mare risc de declanșare al infecțiilor urinare, în special dacă nu sunt curățate, iar apa nu conține suficient clor.
Chiar dacă știi prea bine ce înseamnă o infecție urinară sau încă nu te-ai confruntat cu una, este bine să cunoști factorii de risc pentru vacanță și să iei măsurile necesare pentru a evita infecția.
5 sfaturi pentru a evita infecțiile urinare în vacanță:
- Hidratează-te. Bea cât mai multe lichide sau alimente bogate în apă pentru a stimula eliminarea potențialelor bacterii din tractul urinar. Sunt de evitat sucurile carbogazoase căci zahărul din acestea favorizează dezvoltarea bacteriilor. Consumă apă, sucuri din fructe proaspăt stoarse sau fructe întregi, bogate în apă: pepene roșu, pepene galben, căpșuni, caise și portocale.
- Nu purta haine foarte strâmte pe corp sau sintetice. Acestea pot reține umezeala favorizând dezvoltarea bacteriilor. Hainele mai largi din bumbac sau in vor permite pielii și zonei intime să respire fără a te simți incomod.
- Mergi la toaletă când simți că ai nevoie, nu mai târziu. Chiar dacă ești pe drum, sau la o plimbare pe faleză nu amâna mersul la toaletă până când ajungi la hotel. Reținerea urinei în vezică nu numai că îți crează disconfort, dar te expune la apariția unei infecții la nivelul tractului. O dată cu eliminarea urinei elimini și bacteriile din tractului urinar.
- Consumă Vitamina C. Stresul pregătirilor pentru vacanță și oboseala cumulată scad rezistența organismului în fața infecțiilor. Suplimentarea dietei cu Vitamina C va contribui la fortificarea organismului și în același timp la creșterea acidității din urină împiedicând dezvoltarea bacteriilor.
- Nu uita de merișoare! Merișoarele conțin proantocianidine (PAC), compuși antioxidanți ce elimină și omoară bacteriile tractului urinar. Produsul Urimer Forte conține cea mai mare concentrație de PAC/capsulă – 81 mg. Prin acțiunea sa rapidă, resimțită la 2 ore după administrarea primei capsule, Urimer Forte este de nelipsit din bagajul tău!