Sânzienele sunt pe Pământ de pe vremea în care oamenii își construiau casele cu colțuri rotunjite, de frică să nu se ascundă răul pe la colțuri. Tradiția este atât de veche, încât rădăcinile ei au conotații păgâne.

Astăzi, însă vom vorbi despre prezent, pentru că, deși ne umplem timpul cu tehnologie și consumatorism compulsiv, tradiția Sânzienelor încă se păstrează. Am descoperit-o noi la Șirnea, un sat din județul Brașov. S-au adunat fete și ficiori în costume populare, costume țesute din in bătut, brodate cu ață neagră sau verde, după cum e obiceiul pe unde ei aveau bunici. Da, bunici, pentru că mai toți cei prezenți au primit aceste „haine românești” de la străbunii lor. Nici măcar nu le spun „costume populare”, ci „haine românești”. Se poartă doar la zi de sărbătoare. Iar Sânzienele sunt cu siguranță o ocazie bună pentru a se mândri cu ele.sanziene-sirnea-brasov-traditii-2

Fetele tinere, nemăritate, și-au împletit o cunună de flori. Cu chiuituri și strigături au aruncat-o apoi pe acoperișul unei case. Mândrele a căror cunună a rămas sus, pe șindrilă, se zice că se vor mărita anul acesta. S-au mai cules și alte flori, care s-au legat în buchet. Se duc acasă, iar în Noaptea de sânziene se doarme cu ele pe pernă. Dimineața se pun la icoană și se țin acolo întreg anul. Când cineva e bolnav, se umple un vas cu apă călduță și se pun florile uscate în el. Cel bolnav se spală cu acea apă și se spune că se va face bine.

Foarte puţini dintre noi ştim câte ceva despre Noaptea de Sânziene, o noapte cu virtuți magice, în care minunile sunt posibile, iar barierele dintre lumea de dincolo şi lumea reală cad. Numite în tradiția populară și Frumoasele, Maiastrele, Sânzaienele sunt ființe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însușiri bune. Fuioare ușoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben și rochii albe de abur, ce dansează hore amețitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entități ale aerului, transparente, pure și nobile, foarte greu de perceput dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mișcari foarte rapide.sanziene-sirnea-brasov-traditii-5-620x413

Se spune că, mai ales, în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare Zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoși pot întâlni Sânzienele. Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de liniște, de echilibru, în care se spune că se deschid porțile cerului. Sărbătoarea de Sânziene (24 Iunie) este și o sărbătoare a dragostei, solară și lunară în același timp. Diverse ritualuri au loc atât în zori, cât și în plină zi, sub lumina și focul astrului dătător de viață, cât și pe înserate și în taina nopții, sub lumina clară a lunii. Atunci, la solistițiu, soarele dansează pe cer, iar jos, pe pământ se naște un alt dans: dansul Sânzienilor.

De câțiva ani, ziua de 24 iunie este și Ziua Universală a Iei. Noi sărbătorim această zi. Ne-am îmbrăcat cu toții în ii populare și dorim să vă oferim și vouă una. Prin tragere la sorți, oricine va plasa astăzi o comandă pe site-ul nostru sau telefonic, poate câștiga o ie populară.

Sărbătorește românește!

BannerSite_IeRomaneasca