Consumând alimentele potrivite poți obține acel abdomen plat la care toate visăm. Un abdomen plat înseamnă în primul rând un stomac sănătos și o digestie bună și rapidă fără stări de balonare.
Mai jos îți prezentăm 11 dintre cele mai bune alimente care să te ajute să transformi grăsimea abdominală într-un abdomen tonifiat.
1. Considerate hrana zeilor, fructele sunt bogate în vitamine, minerale și fibre și au un conținut redus de calorii. Printre fructele cu cea mai puternică acțiune de ardere a grăsimilor se numără: citricele, merele, pepenele verde, strugurii și căpșunii. Acestea trebuie consumate în prima parte a zilei și obligatoriu înainte de masă.
2. Hreanul, având un conținut bogat în vitamine, săruri minerale, substanțe antibiotice naturale, enzime și fitohormoni stimulează digestia, funcțiile bilei și ale pancreasului.
3. Ovăzul conține fibre insolubile și carbohidrați care îți dau senzația de sațietate, furnizează organismului energie și rezistență în antrenamentele sportive și reduce grăsimea corporală. Ovăzul constituie una dintre opțiunile cele mai sănătoase pentru un mic dejun perfect.
4. Migdalele și nucile îți dau senzația de sațietate pentru o perioadă mai îndelungată și conțin grăsimi bune, sărace în calorii. Nucile sunt o sursă bună de nutrienți, acizi grași omega 3, care măresc tonusul fizic și accelerează metabolismul.
5. Ouăle sunt o sursă bogată de proteine, având puține calorii și grăsimi. Un ou fiert pe zi contribuie la arderea grăsimilor și accelerarea metabolismului.
6. Sucul de sfeclă roșie are un puternic efect de detoxifiere a ficatului și a bilei și reglează tranzitul intestinal. Conține tot complexul de vitamine B, potasiu, mangan, vitaminele A și C, magneziu, iod, fosfor, calciu, sulf, antioxidanți și fier.
7. Planta de aloe ferox este unul dintre cele mai naturale mijloace de detoxifiere a organismului. Sucul de aloe vera are un conținut bogat în vitamine: A, B1, B2, B6, B12, C și E, dar și minerale: calciu, magneziu, fier, crom, cupru, iod, seleniu, mangan și zinc.
8. Ghimbirul este un aliat de nădejde în lupta împotriva kilogramelor în plus. De asemenea, oferă organismului vitalitate, tratează indigestia, balonarea și favorizează secreția bilei.
9. Semințele de in asigură organismului un aport important de fibre, vitamine și minerale. Acestea stimulează digestia, combat constipația și scad nivelul colesterolului.
10. Scorțișoara, pe lângă faptul că ne ajută să scăpăm de kilogramele în plus, stimulează memoria și încetinește căderea părului.
11. Ardeiul iute stimulează metabolismul, reglează digestia și împiedică noi depuneri de grăsime. Căldura resimțită în urma consumului de ardei iute reprezintă energia rezultată în urma arderii caloriilor.