Ce sunt CELULELE STEM?

Atunci când ne ardem, pielea se vindecă. Atunci când ne zgâriem, rana trece în câteva zile. Chiar și dacă avem o fractură, osul se va vindeca, în timp. Este evident că organismul nostru este programat să se vindece singur. Această capacitate aparține Celulelor Stem.

Celulele Stem sunt celule nediferențiate, care au capacitatea de a se transforma în celule  specializate, care apoi formează orice tip de ţesut şi organ din corp.

Tipuri de celule stem:

- Celulele stem embrionare
- Celulele stem adulte 

Celulele stem embrionare -  au capacitate de diviziune nelimitată şi astfel pot reface şi repara orice parte constituentă a organismului. Sunt celule care se găsesc în interiorul masei blastocistului în timpul dezvoltării embrionare.

Celule stem adulte -  au capacitate mai limitată de diviziune, inferioară celulelor stem embrionare.  Au proprietăți de regenerare a unor țesuturi specifice, cum ar fi pielea, ficatul, tractul intestinal etc. și se găsesc în măduva spinării, atât la persoanele adulte, cât și la copii și bebeluși. De acolo, ele migrează spre zona din organism care este afectată.

Gama STEM pe care compania Herbagetica a lansat-o este unică pe piața din România.  Ea are la bază regnerarea organismului prin stimularea producerii de celule stem adulte. Astfel, se pot reface funcțiile organelor ce suferă de diverse afecțiuni.

 

Cum au fost descoperite CELULELE STEM?

Celulele stem adulte au rolul de a regenera organismul, putându-se replica în orice celulă din corpul uman. Până nu demult, se știa că sunt sursa din care se dezvoltă globulele roșii și albe și anumite celule din structura osoasă. Recent, însă, s-a descoperit că acestea au capacitatea de a se transforma în orice celulă din corpul uman.

Întrebarea pe care ne-am pus-o înainte de a începe cercetările, a fost: dacă Celulele STEM au acest rol dintotdeauna, care este motivul pentru care această descoperire a avut loc abia acum?

Astfel, am constatat că povestea Celulelor Stem  seamănă cu cea a bacteriilor, care, deși au existat mereu în univers, au fost descoperite și conșientizate abia după apariția microscopului.

Istoria Celulelor STEM este asemănătoare. Oamenii de știință au descoperit o proteină numită „proteina verde-fosforescentă” care trăiește în corpul meduzelor de pe fundul oceanelor. Sub un microscop special, această proteină emite lumină și poate fi văzută  astfel foarte clar.

Cercetătorii au separat ADN-ul acestei proteine și l-au injectat într-o celulă stem adultă. Mai departe, această celulă a fost injectată unui animal ce avea deficiențe hepatice. Celula stem a migrat în zona afectată, regenerând ficatul. Adevărata surpriză a fost când s-a observat că celula hepatică regenerată era și ea fosforescentă, semn că această celulă stem se automultiplica. Experimentele au continuat, de fiecare dată având același rezultat. Unui animal ce avea o rană i s-au injectat celule STEM tratate cu ADN-ul proteinei fosforescente. Animalul s-a vindecat, iar țesutul muscular refăcut era format, la rândul său, din celule fosforescente. La fel s-a întâmplat și în cazul afecțiunilor inimii, a oaselor și chiar cele cerebrale. Acest experiment a demonstrat că celulele Stem adulte sunt cele care practic se automultiplică și înlocuiesc orice celulă din corpul uman: sunt secretul regenerării continue a organismului!

 

De ce a crescut interesul pentru produsele stimulatoare de CELULE STEM?

S-a dovedit că secretul vindecării rapide pentru orice boală este numărul mare de celule STEM din organism. Spre exemplu, un număr mare de Celule STEM în sânge este semnul unui sistem circulator sănătos.

Unul dintre cei mai puternici stimulatori de CELULE STEM este ALGA AFA .Alegând produsele din Gama STEM, poți ajuta natura să își îndeplinească rolul! Descoperă toate produsele aici.